Elevatoare si rampe

Sisteme Ortopedice vine in sprijinul persoanelor cu dizabilitati locomotorii ce sufera de handicap locomotor temporar sau permanent cu echipamente si dispozitive ortopedice destinate atat ingrijirii acestora la domiciliu cat si pentru confort si usurarea vietii. Astfel de dispozitive medicale sunt elevator pentru persoane cu dizabilitatirampe pentru persoane cu handicap, elevator pentru transport pe scari vin in sprijinul pacientilor cu probleme severe de mobilitate, paraplegici, tetraplegici, fiind destinate transferului lor. 

Cu ajutorul elevatorului medical si a rampei pentru persoane cu handicap, cei care sufera de dizabilitati locomotorii vor putea sa se descurce mult mai usor in diferite activitati, precum urcatul si coboratul scarilor, mutarea bolnavului de pe pat pe fotoliu, in scaunul cu rotile, in cada de baie, si multe alte activitati care din cauza handicapului locomotor sunt imposibil sau foarte greu de realizat fara sprijinul acestor dispozitive ortopedice.

Elevator pacient ajuta la transferul persoanelor care din cauza afectiunilor suferite intampina probleme in a se deplasa si in a-si mentine echilibrul. Transferul se face cu ajutorul hamului cu care este prevazut elevatorul medical. Elevatorul cu ham este disponibil in diferite variante, precum: elevator medical cu ham actionat electric, sau elevator cu ham actionat hidraulic.

Elevatorul pentru transport pe scari poate fi in varianta elevator cu senile sau elevator pasitor functie de tipul scarilor pe care se face transportul persoanei cu handicap.

Rampe pentu handicapati sunt dispozitive ce le permite persoanelor cu dizabilitati sa aiba acces la o viata sociala oferindu-le independenta si libertate de miscare.

Aceste dispozitive ortopedice sunt concepute astfel incat sa raspunda si sa ofere sprijin tuturor tipurilor de afectiuni locomotorii.

Mai mult

Elevatoare si rampe Nu exista produse in aceasta categorie.

Subcategorii

  • Elevator persoane...

    Sisteme Ortopedice vine in sprijinul persoanelor cu dizabilitati locomotorii temporare sau permanente, cu probleme severe de mobilitatecei nu se pot deplasa fara ajutor sau sprijin. Sisteme ortopedice le ofera acestor persoane o gama variata si diversificata de elevatoare pentru persoane cu dizabilitati.

    Elevator pentru persoane cu dizabilitati este un real sprijin pentru persoanele care sunt paraplegici, tetraplegici si alte afectiuni din cauza carora nu se pot deplasa si nu-si pot mentine echilibrul, elevatorul de pacient fiind destinat transferului lor.

    Elevator electric persoane cu handicap este un dispozitiv ortopedic cu actionare electrica fiind foarte usor de utilizat si de manevrat, oferind siguranta si confort utilizatorului. Elevatorul personal asigura transferul persoanelor de pe pat in fotoliu, in scaunul cu rotile, in cada de baie si nu numai cu ajutorul unui ham. Hamurile sunt de mai multe feluri, fiind adaptate in functie de problemele medicale ale pacientului si de necesitatile acestuia si sunt confectionate din materiale de inalta calitate care sa ofere siguranta si confort, putand fi utilizate si in apa.

    Elevator hidraulic pentru persoane cu handicap are aceleasi functii ca si cel electric dar ridicarea si coborarea se efectueaza prin actionarea manuala a unei pompe hidraulice.

    Pentru cresterea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati utilizati: elevator pentru persoane cu handicap

  • elevator scari...

    Elevator transport pe scari este un dispozitiv medical ortopedic ce ajuta persoana cu dizabilitati locomotorii sa urce ori sa coboare scarile in cladiri ce nu au lift. Elevator pentru scari ofera independenta si acces la o viata sociala persoanelor cu handicap locomotor permanent sau temporar.

    Sisteme Ortopedice vine in sprijinul persoanelor cu dizabilitati locomotorii cu o gama larga si diversificata de elevatoare pentru transport pe scari, adaptate astfel incat sa raspunda tuturor necesitatilor si afectiunilor, precum:  elevator cu senile pentru scari, elevator electric pasitor pentru scari.

    - Elevator electric pentru scari este un dispozitiv medical dotat cu un motor electric ce ajuta utilizatorul sa urce si sa coboare scarile. Structura elevatorului electric este una puternica putand sustine o greutate a utilizatorului de pana la 130 de kilograme asigurand siguranta si confort.

    - Elevator cu senile este un dispozitiv medical ortopedic  fiind foarte usor de utilizat si de manevrat, sigur,  ajuta la urcarea si coborarea tronsoanelor de scari rectilinii, viteza maxima 15 trepte/minut

    - Elevator electric pasitor urca si coboara fiecare treapta individual fiind actionat de persoana care insoteste bolnavul. Elevatorul electric pasitor este foarte usor de manevrat putand fi folosit pe orice tip de scara, chiar si pe cele foarte inguste sau cele în spirala.

    Pentru cresterea calitatii vietii unei persoane cu handicap utilizati: elevator transport pe scari persoane cu dizabilitati

  • Rampe aluminiu...

    Sisteme Ortopedice vine in sprijinul persoanelor cu dizabilitati locomotorii, ce se deplaseaza in scaun cu rotile prin rampa pentru persoane cu handicap, facilitaeaza deplasarea,  ofera o viata mai usoara, cat mai apropiata de normalitate.

    Rampa pentru persoane cu handicap ofera persoanei cu dizabilitati posibilitatea de a avea acces la o viata sociala normala, la educatie, la un loc de munca si nu numai.

    Sisteme Ortopedice ofera persoanelor cu dizabilitati locomotorii rampa pentru handicapati, adaptata si construita astfel incat sa satisfaca cat mai bine toate necesitatile zilnice .Cu ajutorul rampei mobile, persoanele imobilizate in scaunul cu rotile vor putea depasi diferite obstacole precum borduri, trepte, praguri si nu numai.

    Rampe pentru persoane cu handicap pot fi: permanente, semipermanente, portabile. Rampa portabila sau rampa mobila construite din aluminiu,  pot fi luate de utilizator oriunde pentru a putea avea acces ori de cate ori are nevoie, oferindu-i independenta si libertate in miscare. Rampele mobile sunt construite astfel incat sa nu permita alunecarea oferind siguranta utilizatorului. Rampele sunt prevazute cu gauri pentru scurgerea apei si sunt protejate impotriva coroziunii.

    Pentru a creste raza de deplasare utilizati: rampa mobila 

  • Scaun pentru...

    Dispozitiv medical utilizat pentru evacuarea pe scari a pacientilor imobilizati.